Postări

Se afișează postări din septembrie, 2015
Un gadget creat si autorizat in Statele Unite ii ajuta pe nevazatori 'sa vada cu limba Administratia americana pentru alimente si medicamente (Food and Drug Administration, FDA), care autorizeaza vanzarea de medicamente pe teritoriul Statelor Unite, a dat unda verde pentru introducerea pe piata a unui dispozitiv care ar putea revolutiona viata oamenilor nevazatori sau cu deficiente de vedere, pe care ii va ajuta 'sa vada cu limba', potrivit Agerpres. Cu ajutorul mai multor senzori plasați pe limbă, dispozitivul, numit BrainPortV100, alimentat cu baterii, îl va ajuta pe utilizator să se deplaseze și chiar îi permite să-și facă o idee despre cum arată lumea înconjurătoare. Principiul este simplu. O cameră video este montată pe o pereche de ochelari, iar un aparat mic intraoral echipat cu un set de electrozi este plasat pe limbă. Un software are apoi sarcina de a transforma imaginile înregistrate de camera video în semnale electrice care sunt transmise electrozilor și pe
Urmele unei civilizatii necunoscute, descoperite in Amazonia, cu ajutorul Google Earth Urmele unei civilizatii necunoscute, datand din urma cu mai multe sute de ani, au fost descoperite de o echipa de arheologi in Amazonia, cu ajutorul serviciului Google Earth Peste 200 de structuri circulare si dreptunghiulare au fost descoperite in inima padurii amazoniene, dupa ce acel teritoriu a fost supus unei despaduriri accelerate, realizata pentru a asigura nevoile alimentare ale fermelor de animale din regiune. Descoperirea a fost facuta in apropiere de granita dintre Brazilia si Bolivia. Cu ajutorul Google Earth, arheologii au descoperit numeroase santuri si gropi, care au adancimi cuprinse intre 1 si 4 metri si latimi cuprinse intre 11 si 12 metri. Cercetatorii au descoperit de asemenea fragmente de ceramica, pietre sculptate si alte elemente care atesta existenta in regiune a unor asezari umane. Desi nu toate siturile descoperite contin artefacte, oamenii de stiinta sugereaza ca une
Imagine
Google testeaza lentilele de contact care analizeaza lacrimile pentru a masura glicemia   ​Google a prezentat un prototip de lentile de contact cu senzori ce analizeaza lacrimile pentru a masura nivelul glicemiei celui care le poarta. Compania vrea sa lucreze cu parteneri pentru a duce prototipul in productia de serie, intentia fiind ca aceste lentile sa poata masura glicemia o data pe secunda si sa avertizeze posesorul daca nivelul e ingrijorator. Google spune ca una din 19 persoane are diabet, insa foarte multi nu reusesc sa-si tina glicemia sub control, riscand complicatii periculoase, unele cu efect pe termen lung. Compania spune ca pentru cei care trebuie sa-si monitorizeze des nivelul glicemiei a creat lentilele de contact "inteligente" care fac automat asta si pot transmite datele catre doctor. Lentilele au un chip wireless minuscul si un senzor miniaturizat de glicemie inserat intre cele doua straturi ale materialului din care sunt construite. S-au testat
Replica aproape perfecta a creierului uman, realizata in laborator de cercetatori din SUA O replica aproape perfecta a unui creier uman, continând 99% din genele existente in creierul unui fetus uman cu varsta de cinci saptamani, a fost realizata de o echipa de cercetatori de la Universitatea de Stat din Ohio si va fi folosita pentru a descoperi tratamente contra unor afectiuni neurologice, precum Alzheimer si boala Parkinson Crescut in vitro pornind de la celule adulte de piele umana, acest model de creier - cel mai complex realizat pana in prezent - are dimensiunile gumei de la un creion si contine toate principalele regiuni cerebrale si o maduva a spinarii, dar nu are sistem vascular, relateaza miercuri AFP si ziarul spaniol 'ABC' Profesorul Rene Anand, coordonatorul acestui studiu, nepublicat deocamdata in nicio revista de specialitate, a prezentat rezultatele cercetarii marti, in statul american Florida, in cadrul unei conferinte pe teme de sanatate in sectorul m
Imagine
Stele sunt expulzate constant din Calea Lactee, la viteze foarte mari Linistea cerului de noapte este inselatoare. Din cauza intinderii nesfarsite a spatiului, stelele par sa stea nemiscate, ca un fel de repere ceresti. In realitatea, ele se misca prin univers - unele dintre ele la viteze extrem de mari: mii si chiar zeci de mii de kilometri pe secunda Viteza lor este de circa 100.000 de ori mai mare decat viteza celui mai rapid tren, fiind de 1.000 de ori rapide decat cea mai rapida sonda spatiala care a zburat vreodata. E suficient de repede pentru a inconjura Pamantul de cateva ori in timpul necesar unei persoane sa isi puna sosetele in picioare, spre exemplu. Unii astrofizicieni sugereaza ca, in principiu, stelele ar putea sa se miste si mai repede de atat - chiar cu viteza luminii. Iar astfel de stele ar putea avea in jurul lor planete. Unele stele parasesc cu viteza chiar si galaxia noastra, Calea Lactee. O viteza de o mie de kilometri pe secunda este suficient de
Imagine
SINGURA INSULA EXOTICA DIN ROMANIA, INTERZISA TURISTILOR. IATA MOTIVUL INCREDIBIL CEA MAI NOUA INSULA FORMATA PE TERITORIUL ROMANIEI OFERA UN PEISAJ EXOTIC DESPRINS DIN FILME. CU TOATE ACESTEA, ACCESUL TURISTILOR PE INSULA ESTE STRICT INTERZIS. Singura insula care are un caracter exotic din  Romania , ofera peisaje specaculoase chiar si de la mare departare. Autoritatile romane au interzis prin lege accesul turistilor pe acest pamant binecuvantat de mama natura. Guvernul Roman a declarat zona rezervatie naturala a biosferei si a interzis accesul oamenilor pe teritoriul insulei inca din anul 1938. De atunci pana in prezent, insula a suferit o multime de transformari, toate ajutand-o sa arate din ce in ce mai spectaculos. Insula Sacalin este un pamant nou, ce s-a format in urma cu 150 de ani pe teritoriul Romaniei, in Marea Neagra. Situata in dreptul bratului Sfantul Gheorghe, actuala insula a fost formata din doua insule mai mici. Acestea s-au unit de-a lungul timpulu
Imagine
POVESTEA INCREDIBILA A PRIMULUI ZGARIE-NORI ROMANESC. SIGUR NU STIATI ASTA! ATUNCI CAND SPUNEM ZGARIE-NORI NE DUCEM CU GANDUL LA CLADIRILE CARE BRAZDEAZA CERUL IN NEW YORK. DAR STIAI CA PRIMUL ZGARIE-NORI DIN ROMANIA S-A CONSTRUIT IN BUCURESTI IN ANUL 1933? Constructia primului zgarie-nori din istoria  Romaniei  a inceput la Bucuresti chiar in timpul Marii Crize Economice. Astfel un contract de monopol de 20 de ani al Corporatiei Internationale de Telefonie si Telegraf din S.U.A. a adus suficiente fonduri pentru constructia Palatului Telefoanelor Primul zgarie-nori din Bucuresti a fost construit  pe amplasamentul Terasei Otetelesanu, cladirea urmand a se inalta chiar langa fostul Teatru National. Indrazneta constructie a inceput sa se inalte din temelii in 1931 si a avut o durata de desfasurare de 20 de luni, lucrarile finalizandu-se in anul 1933. Cu ajutorul Uzinelor si Domeniilor de Fier Resita, Palatul Telefoanelor a fost prima constructie din Romania care benef